Principală » 2014 » Ianuarie » 28 » Poezii Noi
2:47 PM
Poezii Noi

BRAȚUL

Tărându-mă spre cer,

Am lunecat

Și stânca atunci

Mâna mi-a dat.

 

Ținându-mă o clipă,

M-a tras în sus

Și m-am pomenit

Pe vârfu-i pus.

 

A încremenit –

Și iar cu răceală…

Pășesc zidurile

Care-n vârf coboară.

 

Ajung sus,

Arborez steagul pe munte,

Privesc minunile

De la înălțimi absolute.

 

Iar stânca caldă,

Parcă-n piatră prefăcută,

Cu mâna fierbinte

De brat mă apucă.

 

NODURILE

 

Ține-o viață, o funie și-un vârf

Drumul îl alegi care-ți convine,

Dar nu uita că viața, muntele – nalt grif

Tot de funie se ține.

 

Făcând un pas în lături, călcând pe putrezime

Funia lunecată ținându-te în nod

S-a făcut deși mai apoi rușine

I se făcu deodată că n-ai avut noroc.

 

Se prea poate sigur, deși cu greutate

Să ai fără noduri funia în vârf

Și-ajungând acolo privind în depărtare

Zâmbind într-o poză s-auzi cuvântul: sfârrr!

 

Căci atunci orbit de-atâta fericire

După atâta noroc dai de nenoroc

Și-alunecă funia de pe munte-n vale:

Scuză-mă, dar tu nu ai pe dânsa nod.

 

FULGUL DE PE MUNTE

Bunele și relele

Din trecut

Amintirile le smulg.

Avalanșa de pe munte

O pornește-un fulg.

 

În drumul său

Zăpada

Prin unduiri abrupte

Zile lungi și veacuri

Poate să astupe.

 

De pildă:

Pe la brâu

Creștea un castel

Și după atâta trudă

Lovesc pietrele-n el.

 

Se prea poate

Castelul

Să fi fost pustiu,

Căci oamenii pe munte

Lucrau zidul mijlociu.

 

O fi reușit ei să fugă?

Ori în șanț să se astupe...

Nu-ți doresc să fii

Niciodată

Fulgul de pe munte.

 

SOARELE BUNĂTĂȚII

Atât de greu crește o piatră

Un centimetru – mii de ani

Și cât de ușor se sfarmă

De pe munte dac-o dai.

 

Apoi ajunsă la poale

Și cuprinsă de pământ

Rară piatră-i cu-ncercare

Să pornească în avânt.

 

Așa ajunsă bunătatea,

Care-n drumul ei coboară

Rar om, rar o face

Peste munte să răsară.

 

31 decembrie 2013
Vizualizări: 707 | Adăugat de: Vlad | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: