badrajanv

Jurnal de vară

Vlad — Fri, 12 Sep 2014 20:14:44 GMT

FRUNZA

... Și apoi o briz-adâncă

O desprinse. La pământ

Coborî încet, smerită

Pe unde firave de vânt.

Căzu trist, mai nevăzută,

Sub o talpă de străin –

Dusă prin noroi și piatră

Se oprise într-un spin.

Apoi vântul… Ninsoarea –

Lumina i-au troienit.

În căderea-i se prea poate

Cândva, și eu, să fi

***

Prin ochiul toamnei cade iarna,

Vara toamnă o să fie;

Frunza își deschide rana,

Trece-n vară primăvara…

Și altă viață-n loc învie.

Același râu și-aceeași vâslă,

Ger de veacuri, altă gheață;

Vâslaș pe val fără vârstă

Lângă el – moartea co vârșă

Stă-ntre apă și-ntre viață.

Aude de ei primăvara

Verzi verile îi mai gândesc

Și îi simte numai toamna –

După ce-și deschide rana,

Când gerurile, de sus, lovesc.

ODA FRUMUSEȚII

Dintre vrăji în drumul vieții

Cred doar în vraja dimineții…

Coborând din cer lumină

Sparge zidul sur al ceții

Revărsând o lume largă

Pe sufletul ‘nalt de poet.

În ochii mei tăcut răsună

Prima Od-a Frumuseții –

Notele cu aripi zboară

Ca-n tablouri cu Veneții:

Ba în cârduri, ba în stoluri

Copiind căderea feței.

Uite! - Oda terminată

Demnă de toți cântăreții –

Așezată lângă tine

Zăpăcește călăreții:

Cavaleri, voinici și prinți

Purtați de valul tinereții

Duc turniruri întregi

Pentr-atenția crăiesei.

Țara lor chiar și la vrăji

Rămâne a punctualității,

Însă Timpul – veșnic rege

A uitat legea cetății

Și competiția se-ntinde

Cât în casă țin pereții.

Noi ieșim tiptil afară

Și lăsăm toți călăreții

Să câștige mâna prințesei –

Mâna Odei Frumuseții.

MOTIV HAIDUCESC

(Am, E... – reprezintă acordurile (notele) pentru chitară)

Am E

Când haiducu-n ziua mare

Am Em/5+

Prin poiană-și face loc –

Am E

Frunza e fără suflare

Am Em/5+ E Am

Și tot codrul stă în loc;

Am E

Soarele ca în amiază

Am E

Crește-n zare-nfloritor,

Am E

Vântul vine, se așează

Am C E

Pe suflet cu foc și dor.

Când vrăjmașul prin poiană

Trece în strai boieresc –

Frunzele sună din goarnă

Și copacii se-mbulzesc;

Soarele în nori se lasă,

Vântul vine cu furtuni,

Iarba se ascute-n coasă

Și-adevărul în minciuni.

Am E

Când mândruța-n codrul verde

Am Em/5+ E

Alergă pășind pe vânt

Am E

Soarele-n ochi i se vede

Am Em/5+ E

Soare este și-al ei gând.

Iar poteca-i luminoasă

Un izvor în capăt are -

Acolo vin să bea apă

B A(no5) B E(no3) B/Am

Și haiduc și boier mare.

CÂNTEC ANTITRUFIE

C#m F#m C#m F#m C#m/5+ C#m/5+

E6(no5) G#

Unde e vântul e fericirea,

E6(no5) G#

Unde e vântul suntem și noi,

E6(no5) G#

Unde e vântul trăiește iubirea,

E6(no5) G#

Unde e vântul suntem și noi.

Nu căuta o altă viață,

Nu căuta să scapi de nevoi,

Nu căuta a ta dimineață,

Nu căuta să scapi de nevoi.

Odată vine viața și trece,

Odată clipa se lasă-n aripi...

Moartea venită stă pe vecie,

Iar clipa odată se lasă-n aripi.

Sunt multe primejdii în zbor,

Ce te izbesc ca fulgul de munte –

Sunt multe primejdii în zbor...

Căzut jos fii învingător!

Spuneți: Sunt, deci – înainte...

Căzut jos fii invingător.

Curajul nostru ca vulturul zboară,

Curajul nostru trece prin foc,

Curajul nostru și moartea doboară,

Curajul nostru trece prin foc.

Învingătorul știe căderea,

Învingătoru-i nemuritor,

Luptând cu lege dreaptă

Chiar și înfrânt e învingător.

Deci, la o parte trufia –

Spre a stâncii ghiare în zbor!

Deci, la o parte trufia –

Învață să fii învingător.

Învață să fii în-vin-gă-tor.

LEGENDĂ CU DORUL-DOR

E Am

La șold lucind cuțitul

E Dm

Și la brâu purtând pistol,

Am Em/5+

Înfruntând cu pieptul vântul –

E Am

Tânăr trece Dorul-Dor.

Unde pune el piciorul

Albastre răsar izvoare

Și sclipește lung fiorul

Înzestrat cu-aripi de Soare.

Izvor în izvor se varsă

Urmând pasul haiducesc

Și lovind trupul de piatră

Relele-n potop sfârșesc.

Către dimineață sfinții

Privind, din cer, au văzut

Cum se odihnea voinicul

Între Nistru și-ntre Prut.

E Am E Am

Dorul-Dor... Dorul-Dor –

Am Em/5+ E

Prin timpuri pribeag ecou

Dorul-Dor... Dorul-Dor –

Prin timpuri pribeag erou.

-Dorul-Dor... Dorul-Dor...

BALADA CURAJULUI

Roșu, verde, negru –

Câmp de bătălie:

Prin frunza de cedru

Picură furie;

Din cer cade ploaia

Frunzele le spală,

Dar la tulpină ura

Se varsă-n râu de smoală.

Atunci ploia fierbinte

Aduce vijelie,

Dar albia curată

Se umple cu trufie.

Rupând dușmană carnea

Un șoim străin cu glasul,

Sub frunzele de cedru

Văzu răpus viteazul:

Lângă izvor întins

Cu capu-nnălțător –

Roșu sub cămasă

Avea nu sânge – dor.

Cu sabia în teacă

Și ochii către ape –

El fu omorât

Nu-n luptă – pe la spate.

Întreabă atunci vulturul

Vântul călător:

-Tu, ce-ai fost mereu

În pieptul său fior...

Cine s-ancumetat

Plin de trufie

Și viața i-a luat

Cu-atâta mișelie?!

Zise vântul răcoros

Cu lacrimi de mânie:

-Este Vodă cel Fricos

Adus pentru domnie;

El s-ancumetat

Plin de trufie

Și viața i-a luat

Cu neagră mișelie.

Roșu, verde, negru –

Câmp de bătălie:

Prin frunza de cedru

Picură furie;

Din cer cade ploaia

Frunzele le spală,

Dar ura la tulpină

Curge-n râu de smoală.

A sânge nou miroase

Pe câmpul zguduit,

Învârt roiuri de viespi

Și lupi se-aud vuind,

Dar cât nu erau de flămânzi

Nici unul nu l-a mâncat

Pe Vodă cel Fricos

De vultur sfâșiat.

ROBOȚII

La ce bun să facem roboți? –

Ne transformăm singuri în ei.

Celor, ce nu le place să gândească,

Fiindu-le cel mai ușor.

Se scoală dimineața

Și pornesc automatul:

Mănâncă, respectă igiena,

Trag un pui de somn,

Se scoală, mănâncă,

Muncesc ca în mină

La vreun „party” – (noțiune postmodernistă),

Vin, mănâncă, se culcă,

Dorm când dorm,

Dorm când se trezesc,

Se trezesc când mănâncă,

Mănâncă adormind.

Totul e bine,

Dar mâncarea se epuizează (iar chestie postmodernistă)

Și aici toți devin romantici,

Adică privesc stelele.

Problema foamei oferă trei variante de răspuns:

1)munca 2)furtul 3)gânduri bizare de genul –

Da...

Totuși roboții sunt indispensabili.

Dar, cum să discuți cu ei?!

Cum să le spui ce-ți macină sufletul?

Poate că necesari sunt nu roboții, ci „prieten-oții”?

Poate nu noul, ci noul cu valori?

Poate, că timpul nostru mai are nevoie de timp?

(E tânăr și sângele îi saltă în vene).

Deci să fim înțelepți și să așteptăm timpul;

Și până roboții vor fi capabili a ne înțelege –

Să le shimbăm denumirea.

Doar Dumnezeu la crearea lumii nu era

Manager IT.

Cu toate astea a creat omul și nu „rob-omul”.

Michelangelo elibera îngerul din piatră

Ca însuși să devină mai liber.

Roboții vor putea simți,

Vor putea avea sentimente

Și vor fi prietenii noștri.

Noi însă îi vom ajuta și nu vom fi ei.

..............................................................................

„A fi sau a nu fi? Iată întrebarea”.

Căci omul murind nu dispare, ci se transformă.

Soluția veacului nostru este gândul, cu aripi de porumbel.

8 METODE DE A ÎNVĂȚA

O poți face singur,

Izbind cu dalta

În muntele cunoașterii

Până se termină toți bolovanii lui Sisif.

Poți lăsa totul în seama copiilor...

Să te veselești, ghiftuiești, ospătezi,

Sperând că ei vor atinge în clar de lună

Cele 7 valuri ale cunoașterii, poate chiar opt.

Poți s-o faci cu bani, pentru bani și pe gratis...

Cunoștințele care nu-ți aduc venit sunt pasiuni.

Ele oferă fericire și atenția celor din jur, dar și rost.

Mai poți învăța din manuale și din viață. Ideal e din ambele.

Poți învăța pentru avere și pentru plăcere.

Averea poate aduce plăcere, iar cunoștințele

obținute din plăcere, adică pasiunile

se întâmplă să aducă bogății.

Dar fii atent – învățând cu unul din

aceste scopuri te poți lua la goană după iepuri virtuali.

Iar întâmplarea, de multe ori, are ultimul cuvânt.

Pentru fete poți învăța ori

pentru băieți, dacă ești fată,

Dar nu uita că în primul rând ești tu.

Tu, care decizi ce cauți:

comoară a cunoștințelor ori aventură

de nonvalori.

Și încă ceva –

Toate cele spuse mai înnainte

Nu se adună nici pentru o povață,

Dacă, mai întâi de toate, ca pe o carte

Nu te deschizi pe sine.

Poezii Noi

Vlad — Tue, 28 Jan 2014 10:47:09 GMT

BRAȚUL

Tărându-mă spre cer,

Am lunecat

Și stânca atunci

Mâna mi-a dat.

Ținându-mă o clipă,

M-a tras în sus

Și m-am pomenit

Pe vârfu-i pus.

A încremenit –

Și iar cu răceală…

Pășesc zidurile

Care-n vârf coboară.

Ajung sus,

Arborez steagul pe munte,

Privesc minunile

De la înălțimi absolute.

Iar stânca caldă,

Parcă-n piatră prefăcută,

Cu mâna fierbinte

De brat mă apucă.

NODURILE

Ține-o viață, o funie și-un vârf

Drumul îl alegi care-ți convine,

Dar nu uita că viața, muntele – ‘nalt grif

Tot de funie se ține.

Făcând un pas în lături, călcând pe putrezime

Funia lunecată ținându-te în nod

S-a făcut deși mai apoi rușine

I se făcu deodată că n-ai avut noroc.

Se prea poate sigur, deși cu greutate

Să ai fără noduri funia în vârf

Și-ajungând acolo privind în depărtare

Zâmbind într-o poză s-auzi cuvântul: sfârrr!

Căci atunci orbit de-atâta fericire

După atâta noroc dai de nenoroc

Și-alunecă funia de pe munte-n vale:

Scuză-mă, dar tu nu ai pe dânsa nod.

FULGUL DE PE MUNTE

Bunele și relele

Din trecut

Amintirile le smulg.

Avalanșa de pe munte

O pornește-un fulg.

În drumul său

Zăpada

Prin unduiri abrupte

Zile lungi și veacuri

Poate să astupe.

De pildă:

Pe la brâu

Creștea un castel

Și după atâta trudă

Lovesc pietrele-n el.

Se prea poate

Castelul

Să fi fost pustiu,

Căci oamenii pe munte

Lucrau zidul mijlociu.

O fi reușit ei să fugă?

Ori în șanț să se astupe...

Nu-ți doresc să fii

Niciodată

Fulgul de pe munte.

SOARELE BUNĂTĂȚII

Atât de greu crește o piatră

Un centimetru – mii de ani

Și cât de ușor se sfarmă

De pe munte dac-o dai.

Apoi ajunsă la poale

Și cuprinsă de pământ

Rară piatră-i cu-ncercare

Să pornească în avânt.

Așa ajunsă bunătatea,

Care-n drumul ei coboară

Rar om, rar o face

Peste munte să răsară.

31 decembrie 2013

Mihai Eminescu

Vlad — Wed, 15 Jan 2014 19:36:12 GMT

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu – Luceafărul Poeziei Românești

E destul să aruncăm seara o singură privire spre cer, pentru a ne aminti de Geniul poeziei româneşti – Mihai Eminescu. El a fost, este şi va rămâne Luceafărul Pământesc ce străbate din adânc, revărsând lumină şi căldură.

Cutreerând meleagul natal, ascultând murmurul pădurilor şi susurul izvorelor cristaline Mihai Eminescu le-a cântat în versurile sale pentru a le face nemuritoare.

Reînviind trecutul măreţ al poporului, înţelepciunea oamenilor şi dragostea de meleagul natal poetul le-a păstrat peste veacuri, ca noi să ne putem mândri şi azi cu strămoşii noştri.

Mihai Eminescu este mândria poporului şi literaturii noastre.

El ne-a dus faima în întreaga lume.

Mihai Eminescu a fost un talent înnăscut, original şi viguros, afirmat precoce, la 16 ani.

Dornic de cunoştinţe multilaterale şi temeince a cutreerat toate provinciile româneşti studiind graiurile şi poezia populară. Citea, conspecta, medita asupra celor citite, uneori uitând să ia masa ori să doarmă.

Scria mult, dar a reuşit să publice puţin în scurta sa viaţă – doar un singur volum.

Ne-a lăsat în urma sa o moştenire imensă, bogată în cuvinte şi plină de sens.

Mihai Eminescu a fost probabil o nouă speranţă a neamului, un drum fără primejdii în calea luminii.

Marele Poet se stinge din viaţă, fiind declarat nebun de oponenţii politici, pentru care era incomod, fiind izolat şi tratat inadecvat. Dar el a reuşit să supravieţuiască peste veacuri, pentru a ne da o lecţie de viaţă.

Eminescu nu trebuie numai citit, el trebuie înţeles şi simţit. Înţelegîndu-i gândurile, sentimentele, trăirile, pătrunzând în adâncul poeziei eminesciene putem descoperi adevăruri mari care să ne facă mult timp să medităm.

Remarcându-se printr-o intelegenţă extraordinară şi o memorie imensă Eminescu a ridicat poezia la rang de capodoperă, redată printr-un fond de dei, prin folosirea unei limbi române impecabile, care desluşea cele mai importante valori din literatura naţională şi cea universală.

Contopindu-Se cu pământul, cerul și iarba Eminescu a rămas nemuritor.

Textul de mai sus l-am scris prin clasa a VIII-a. Acum am auzit întâmplător niște versiuni ale tinerilor precum că Eminescu ar fi un poet ca și toți ceilalți. Pentru mine această afirmație sună foarte dureros, motivul ei fiind poezia din continuare.

Cine-a îndrăznit la mine pe masă

Să pună cartea lui Eminescu sub alte cărți?!

E precum steagurile s-ar pune

La poalele unei cetăți.

Acolo, la temelie de ani mai aproape...

Căci anii de-asupra noastră plutesc

Cu rânduri de tei și câmpuri nitrale

Inimile noastre spre ceruri privesc.

Nu-s singur, mai este lume

Care văd uitarea acestei nedreptăți,

Dar oare poți să urci spre Soare

Când îți dărâmi propriii pereți?

Cine-a îndrăznit la mine pe masă

Să pună cartea lui Eminescu sub alte cărți?!

E precum steagurile s-ar pune

La poalele unei cetăți.

Dar și de-acolo, din temelia

Rămase-i fără steaguri cetăți

O ține dreaptă, înfiptă-n nemurire

De parcă Olimpul s-ar ține pe cărți.

De parcă zeii ar trăi la poale.

CÂNTEC LA CHITARĂ ( C, Em, C7M(no5), E, Am, A(no3) reprezintă acordurile la chitară )

Uite pe ceruri

Uite o stea

S-a stins –

C7M( no 5 )/ E

Îmi era dorința;

Stelele

De veacuri știm

Ne sunt...

Ne sunt ființa.

Am E

Eu o dorință stelei i-am pus

Am E

Steaua a căzut în zăpadă

Și cu lumina

La tine s-a dus

Pe urma

Lăsată pe stradă.

Refren:

Lucește o stea –

E Am

O stea arzătoare

E Am

Și pe urma ta

E Am

Se așterne Soare.

E Am

Se așterne noaptea

E Am

Se aștern nămeții,

E Am

Dar vin peste toate –

E Am

Zorii dimineții.

Am(no3) Am Am(no3) Am Am(no3) Am Am(no3) Am

Am E

În drum nu-i ușor

Am E

Când noapte-ai adâncă

Am E

Și plină de fiori

Am E

Crește ca o stâncă;

Am E

Dar și de vreodată

Am E

Să cad mai era

De sus

Preacurată

Mă salva

O Stea.

Refren:

Lucește o stea –

O stea arzătoare

Am E

Și pe urma ta

Am E

Se așterne Soare.

Am E

Se așterne noaptea

Am E

Se aștern nămeții,

Am E

Dar vin peste toate –

Am E

Zorii dimineții.

Am(no3) Am Am(no3) Am Am(no3) Am Am(no3) Am

În speranță crede –

Speranța nu-i vis

Cel fără nădejde

Din prima-i învins.

Și chiar dacă steaua

Nu o văd mereu

Am un drum în viață....

Este drumul meu.

Refren:

Lucește o stea -

O stea arzătoare

Și pe urma ta Bis ( refrenul )

Se așterne Soare.

Se așterne noaptea

Se aștern nămeții,

Dar vin peste toate –

Zorii dimineții.

Am(no3) Am Am(no3) Am Am(no3) Am Am(no3) Am Em

Omagiu Marelui Nostru Poet Național - Mihai Eminescu

Vlad — Wed, 15 Jan 2014 19:26:42 GMT

Omagiu Marelui Nostru Poet Național - Mihai Eminescu

Cântec la chitară după motivele „Scrisorii a I-a” de Mihai Eminescu ( Am, E, G6(no5), Dsus4/5, Dm reprezintă acordurile la chitară )

Am E

Mi s-a spus că sunt venit din haos

Am E

Și că în haos voi pleca;

Am E

Dacă nu acum – peste multă lume

Dm G6(no5)/Am

Când timpul matu-și va lua.

Am E

Că lumea pleacă în nimic

Am E

Ca din nimic iar să renască-

Dm G6(no5)

Și ne vom întâlni cu acest cânt

Dsus4/5+ /Am

În altă viață pământească.

Refren:

Dar eu iubesc

E Am

Ca la începuturi de lume...

E Am

Iubirea mai pot

E Am

Să o salvez

E Am

Și nici un timp

Și nici

O genune

Nu mă poate face

Altfel

Să visez.

De ce Geniule mai cauți în lume

Să redescoperi ce-a fost descoperit?!

Aș vrea să știu de tu geniule

Dacă măcar o dată ai iubit!

Dac-ai iubit nu zădărnicia

Și nici dorința de absolut

Ci de-ai iubit la fel ca mine!

Cu simțuri din început!

Refren:

Căci eu iubesc

Ca la începuturi de lume...

Iubirea mai pot

Să o salvez

Și nici un timp

Și nici

O genune

Nu mă poate face

Altfel

Să visez.

Ardă pământul cu tot cu războaie

Cadă răsăritul înghețat în apus

Măcar și marea malul își îndoaie!

Că din lăcomie aur a ascuns...

Eu le voi privi pe toate dintr-o parte...

Ba nu... Fiecare – cu greșeala sa;

Eu după ce din foc te voi scoate

Lângă tine să ard voi cădea.

Refren:

Căci eu iubesc

Ca la începuturi de lume...

Iubirea mai pot

Să o salvez

Și nici un timp

Și nici

O genune

Nu mă poate face

Altfel

Am Am

Să visez.

SUNT CUVINTE

Sunt cuvinte,

Care rostite

Devin sentimente.

De exemplu,

Spunând Dumnezeu

Simt siguranță

Cuvântul Bunătate

Dă căldură,

Iar Răsăritul

Inspiră Fericire.

Și doar rostind

Eminescu

Le simt pe toate –

Și căldură,

Și siguranță,

Și fericire,

Și...

Viață.

Publicații

Vlad — Wed, 18 Dec 2013 18:31:10 GMT

Publicațiile mele în reviste:

http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1300

http://basarabialiterara.com.md/?p=16801

http://www.literaturacopii.ro/stire-micul-scriitor/peisaj-de-iarna-de-elevul-vlad-badrajan-republica-moldova/861

http://www.literaturacopii.ro/stire-poezie/oda-limbii-poezie-de-vlad-badrajan-(republica-moldova)/812

http://floriledalbe.md/index.php/cgblog/832/108/intalnire-memorabila

http://liceu.asm.md/index.php/despre-noi/presa-despre-noi/112-presa-despre-noi/376-peisaj-de-iarna-de-elevul-vlad-badrajan

http://www.amnesty.md/despre/blog/blog-plasa-din-prapastie/

Aventurile lui Coadă Dalbă

Vlad — Wed, 18 Dec 2013 17:41:16 GMT

AVENTURILE LUI COADĂ-DALBĂ

NINSOAREA

A nins ieri, a nins afară –

Purceluşul Coadă-Dalbă

Văzând marea zare albă

A sărit ca într-o baltă.

Dar vai! ce dezămăgire

Când în loc de murdărie

Zăpada mai tare l-a pătat

Făcându-l proaspăt şi curat.

Indignat de curăţime

Plecă după murdărime

La găinuşe în coteţ

( Unde e mereu ospăţ ).

Găinuşa Cotcodac şi cocoşul Cucurigu

Ştiau bine ce e frigul

Şi i-au spus mai cu sfială:

-Iarna porcul nu se spală.

Trist a plecat înapoi

-Dar ce mă fac fără noroi?

Însă ajungând acasă

Aşezându-l întâi la masă,

Mama l-a dus apoi în cadă

Unde glodul îl aşteaptă.

Cât eşti încă o străină

Şi ca găina din alt neam vii

Nu ai cum unei familii

Tradiţiile să-i ştii.

Nu e bine măi copii

Ce-au spus străinii să reţii

De bine cu siguranţă

Doar părinţii te învaţă.

LA PIAŢĂ

Este dis-de-dimineaţă.

Coadă-Dalbă dus la piaţă

Aşteaptă un cumpărător.

După multă aşteptare

Când totul se scălda în Soare

Vine-un domn la moş Ion:

-Bună Ziua! ,,Ziua Bună”

-Cât e porcul din căruţă

Poate mai ieftin îl laşi?

Moşul bine s-a uitat,

S-a chitit, a cugetat

„-Nu vând ai mei copilaşi.

Las’ s-alerge prin ogradă

Să zburde cât e ziua-ntreagă

Că încă sunt mici.

Ce fel de inimă se zbate

În pieptul celui care poate

Desparte pruncii de Mămici?

LA VETERINAR

Ne-ascultând de a sa Mamă

A stat cam prea mult afară

Şi uite că s-a pomenit

A doua zi că a răcit.

Ce să-i faci? Stăpânu-n grabă

La luat pe Coadă-Dalbă

Şi-nvelindu-l în ştergar

La dus la veterinar.

Speriat de ustensile

Coadă-Dalb-a dat de ştire

Că-i de acord cu orice intervenţii

Numai nu, doar nu injecţii.

Medicul l-a auzit,

Sub mustaţă a zâmbit

Şi prescriindu-i nişte pastile

I-a spus celui plin de ştire:

-Apă caldă în goger,

Mai mult să stai cuminţel;

Şi dacă vrei să scapi de boală

Să asculţi de a ta Mamă.

ŞCOALA

,,Mare pacoste e şcoala

De-ar veni o dată vara”

Zicea-n a doua zi Dălbuţă

Vecinei sale – Găinuţă.

Să ştiţi copii, nu-i o greşeală

Dălbuţă este Coadă-Dalbă,

Şi ca şi orişice părinte –

E-o dezmierdare de cuvinte.

Dar să revenim la al nostru amic

Să vedem ce a păţit.

Era Dălbuţu foc şi pară

Cum se poate ca la şcoală

Nu poate-n noroi să doarmă

Şi nici jucării să aibă!?

A doua zi, din nou la şcoală

A-ntâlnit o domnişoară,

Îââ!, mă scuzaţi! nu domnişoară

Ci o puică năzdrăvană.

S-au aşezat în prima bancă

El şi puica încălţată,

Împărţind două mere

Şi tartinele cu miere.

Pupăza-învăţătoare

A scos de sub aripioare

Nişte beţişoare colorate

Să-i înveţe a socoate.

Puica cea blondă – Puicuţă

Şi cu al nostru Dălbuţă

Erau plini de fericire

Că se joacă-n socotire.

Le-a plăcut noua jucărie

Văzând că-i mare şmecherie

Şi cum sâmbăta se scoală

Dălbuţă ar mai vrea la şcoală.

AJUTORUL

Câinele Grivei de Treabă

Îngroapă oasele-n ogradă -

E-un fel de ascunzătoare,

Pentru dulcea sa mâncare.

Dălbuşor într-o dimineaţă

Cât Mama era la piaţă

A decis să o ajute –

Şi cât nu-i – să râme-n curte.

Râmând cum e moda la purcei

A dat de osul lui Grivei

Şi gândind că-i o ciupearcă

S-a dus acasă, să-l împartă.

Cum l-a văzut cu osu-n grabă

La şi luat Mama la sfadă

Noroc că de Treabă acel Grivei

Taman trecea pe lângă ei.

-De ce-l cerţi mătuşă Scofadă?

A vrut s-ajute prin ogradă,

Iar ajutorul nu se pedepseşte

Chiar dacă şi mai greşeşte.

VISUL

După fiecare ploaie

Când stropii odihnesc în floare

Pe cerul răsărit din nou

Se ridic-un curcubeu.

Tot aşa într-o amiază

Ieşind Dălbuţă din casă

Văzându-l pe cer în culoare

A vrut până la el să zboare.

Dar vai, ce dezămăgire –

Fiecare bine ştie –

Cum porcul aripi nu are

Şi nici nu poate să zboare.

Văzându-i chinurile multe

A hotărât să îl ajute

Să zboare până la cer –

Un vesel, sprinten porumbel.

Cine priveşte în ogradă

Liber poate-n ea să vadă

Cum porumbelul râmă

În ocol,

Iar Dălbuţă-nvaţă –

De aviator.

FRĂŢIORUL

Într-o zi caldă de vară

Anunţat fu Coadă-Dalbă

Că un frate o să aibă.

...***...***...***...***

Iarăşi iarnă, iarăşi iarnă,

Iar zăpadă, iar zăpadă,

Iarăşi ger şi Coadă-Dalbă –

Este puţin supărat

Că frăţiorul anunţat

Este prea mult protejat.

Nici încă nu s-a născut,

Dar toţi se bucură aşa de mult

Însă el nici nu-i văzut.

Iată că într-un sfârşit

Aproape către asfinţit

Frăţiorul s-a ivit.

Văzându-l şi supărare,

Tristeţe şi indignare,

Coadă-Dalbă nu mai are.

-Am atâtea să-i arăt:

Alergatul prin omăt,

Jocurile în grădină,

Al râmatului manier

Treuca mare din goger –

Numai vara iar să vină!!!

ANUL PORCULUI

Fiecare an cu ştire

Are şi o denumire

Şi uite-aşa s-a întâmplat

Că anul porcului s-a dat.

Auzind Dălbuţă vestea

I-a venit un gând pe limbă

,,Dacă Mama supărată

Pe porcul ce-a venit îl schimbă.”

Că motiv de supărare

Chiar mai ieri maicei i-a dat

Când ne-ascultînd-o

Prea mult în curte a râmat.

Şi-l dor dinţii nevoie mare

Şi supără nasul rău de tot

Şi-a promis că nu se joacă

Mai mult niciodată-n glod.

Dar ieri după ploaie

Promisiunea şi-a încălcat,

Iar acum stă şi regretă,

Dar ce-i strâmb nu-i de-ndreptat.

-Mamă, spuse printre lacrimi;

-Ştiu că supărată eşti,

Dar te rog ultima oară,

Te rog să nu mă părăseşti!

-Ah copile, nu te las!

Ce m-aş face fără tine?

Şi apoi – dimineţile

Răsar în lume pentru tine.

Astăzi ca şi multe dăţi

Afară iarăşi a plouat,

Dar Dălbuţă ştiind povaţa

În casă, la călduţ, a stat.

SFÂȘIT

Versuri de iarnă

Vlad — Wed, 18 Dec 2013 17:37:33 GMT

Călărețul de fulgi

A nins ieri, ninge și azi

Printre munți și brazi

Tu călăreț de fulgi

Zilele le scazi

Mânând caii de spumă

Spre-a bolții talaz

Cu aripi de gheață

Și neauă pe obraz,

Brâu de stele,

Aurore pe grumaz

Aduci fulgi, troiene

Ca niște cumularzi

Prin albul calm al iernii,

Case și zăplaz.

Zurgălăii de Crăciun

Iar pe plaiul meu bălai

Ninge pufos și mășcat

Fulgii toți – vesel alai

Rânduri, rânduri cad și cad.

Alb i-acoperișul casei,

Alb e hornul, alb e tot,

Albe gene au și brazii

În al fulgilor potop.

S-a oprit puțin ninsoarea

Cu flori dalbe de magiun

Și se-aud în depărtare

Zurgălăii de Crăciun.

Iarna

Ierni geroase pe la noi

Nu se întâlnesc prea des,

Dar când vin cu vânt, ninsori –

Lumea e plină de ghes.

Totuși sunt ca în povești

Cu fulgi mășcați și moi

Și-i fantastic să privești

Zăpada albă de la noi.

Ziu-antreagă strălucește

Ca un câmp de diamant

Și-acel ce la ea privește

Vede-un Ocean viu colorat.

Avem babe de omăt

Și omuleți care le fac,

Avem de toate la noi în sat,

Până și ierni, care ne plac.

Vin sărbătorile de Crăciun

Pe zăpadă lucesc florile

Din amiază în ajun –

Vin sărbătorile,

Vin sărbătorile de Crăciun.

Cad mai vesel ninsorile

Pe tărâmul de săpun -

Vin sărbătorile, vin sărbătorile,

Vin sărbătorile de Crăciun.

Aleargă la vale săniile,

Iar copiii astfel spun:

,,Vin sărbătorile, vin sărbătorile,

Vin sărbătorile de Crăciun!’’

De la Polul Nord în coace

Pe reni vine moșul bun

Căci vin sărbătorile, vin sărbătorile,

Vin sărbătorile de Crăciun.

Alte zile

Fulgii țes o pânză moale

De la pământ pân’ la cer

-Mamă, se poate

Să urc pe-un fulg și eu nițel?

-Urcă numai să ai grijă

Să te-ntorci la prânz acasă

Că nu te hrănește iarna

Cât nu ar fi de frumoasă.

-Dar se poate să plec

Peste mări și Oceane

În Țara Iernii de Argint

Unde cresc mereu bomboane?

-Pleacă numai să te-ntorci

Până dorul încolțește-

Alte zile-s, păsări vin

Și cine le primește?

Era aseară ca o pată

Luna galben colorată

Era aseară ca o pată

În suflet vestea un fel de rece

Afară timp dornic să plece.

N-am mai văzut niciodată

Regina așa ciudată

Ca un strop de lumină

Căzut pe bolta nesenină.

Noaptea a trecut îndată

Am uitat biata pată,

Dar când m-am sculat – afară

Parcă a căzut o iarnă.

Povestea

O poveste strămoșească

Asemeni unei guri de rai

E-nstare răul să zidească

Chiar și-n oamenii cei mari.

Curgând pe strunele câmpiei

Și în codru ca pe-o liră

În a sa veche povestire

Ea tot binele îngână.

De o seamă cu copilul –

Tot atunci și ea se naște

Și trăiește, și-l alină

Și vis coșmarele îi face.

Aflat în grija ei blajină

Unde-n lume mereu e-un Soare

Copilul mic, de vârstă mică

E totuși cumva și mare.

Și după ce din cărți coboară

Cu toții devin mai cuminți

Căci un glas povestea are –

Glasul dulce de părinți.

Regele naturii

Bradul – regele naturii

Pe mantie poartă povară

A zăpezii care cade

Din ceruri fără măsură.

Și de stă drept

Nu e nimica,

Dar se-ntâmplă și așa

Că zăpada cade, vine

Și n-are unde se-ndoia.

Răpus de grijile omătului

În iarnă stă bradul cufundat

Gândind că-n țări cu zăpezi multe

Greu e să fii împărat.

Probleme, colinde, sărbători

Vlad — Wed, 18 Dec 2013 16:04:36 GMT

Colindă, tu colinjoară

( Este un colind care se interpretează însoţit de chitară. Am, E, Dm şi C7M reprezentând acordurile ( notele ) pentru chitară ).

Colindă, tu colinjoară

E Am

Crescută din dor de țară

Am E

Ne urează doar de bine

Am E

Către Anul care vine.

Am E/C7M

Urează de sănătate,

Am E

De noroc și spor în toate.

Am E

Urează de omenie

Am E

La copii – copilărie.

Am Dm

Urează cu o acasă

Am Dm

Cu o viață-n ea frumoasă;

Am Dm

Mai urează – de se poate

Am E Am

Cu semințe de dreptate.

Am Dm

Și din al tău cânt de dor

Am E Am

Mai ureazu-n viitor.

În viitor – de nu e mult

E Am

Să fim buni ca în trecut.

( În cazul interpretării la chitară continuare se repetă I şi a II-a strofă )

Acordurile la chitară:

S-a pornit Moş Crăciun

S-a pornit Moș Crăciun;

Și-a luat din cui căciula,

A urcat după volan

Și-a pornit trăsura.

Dar aicea ghinion

Pe buzunar bine simțit

Căci către sfârșit de an

Motorina s-a scumpit.

A dat a pagubă Moșul

Cu mâinile pe talie

Și lăsând mobilul

A urcat în sanie.

Anul Nou va veni

Peste brazi și peste bănci

Nu am nimic cu scumpirea

Revoltat însă sunt căci –

Vine la noi Moșul

În vechea sa prietenă –

De scumpă – sania-i scumpă

Zăpada e cam ieftină.

1 noiembrie 2013